Cu zece pași mai aproape de democrație

By February 28, 2017Blog

De ce modelul tradițional de leadership și design de organizație eșuează?

Modelul “tradițional” de business – top-down, bazat pe ierarhie și pe teama nu mai e relevant pentru era post-industrială (dacă va fi fost vreodată). Frica dezumanizează, iar ierarhia tratează oamenii ca pe niste rulmenți într-o mașinărie pe care o pune în mișcare doar frică.

“Pe când eram doar un tânăr specialist de resurse umane într-un antreprenoriat românesc care se descurca binișor cu cifrele de business, am fost rugată să public la avizierul din open space un afiș care îi invita pe angajați să își aleagă reprezentanții legali, până la finele lunii. Avizierul se afla într-o zonă nu prea frecventată, dar chiar și așa, anunțul meu a trezit ceva reacții: ‘ce ne trebuie nouă? ce aiureală mai e și asta? ți-e frică să n-o încasezi de la vreun control?’ ‘nu, nu’, am răspuns eu cu naivitate, ‘chiar cred că am anul acesta echipa s-a mărit de mai multe ori și ne-ar fi mai ușor să ținem legătura și să aflăm ce îi preocupă pe noii ca și pe vechii angajați’.

Uitasem și de afiș, și de reacțiile pe care le-a stârnit, până într-o după-amiază când, apropiindu-se fatidicul termen, oamenii chiar au început să organizeze un sistem democratic ad-hoc de alegere a unui reprezentant: mai întâi au strâns câteva nume, au agreat un sistem de vot, unul dintrei ei a înjghebat o mică aplicație online, iar când să proceseze rezultatele, a căzut sistemul! Da, cineva oprise serverul, ca să ne împiedice să votăm. Apoi am primit un sms: ‘nu te amesteca’, apoi alte sms-uri au fost primite în jurul meu: ‘te-am făcut om, asta-i recunoștința?!’ ‘vezi că de mâine s-ar putea să circuli cu RATB-ul’, ‘ești manager, n-ai ce să cauți la alegeri’… oamenii citeau, nu le venea să creadă, ce glumă proastă mai e și asta, apoi un val de furie, urmat de frică, deznădejde și neputință au urmat, apoi tăcere.

A doua zi dimineața nimeni nu mai avea curajul să privească pe altcineva in ochi, am salutat și am încercat să aflu dacă au mers mai departe cu alegerile. Am fost chemată de Board-ul executiv să dau socoteală asupra celor întâmplate ‘ieri dupa-amiaza, în absența lor… părea o răzmeriță, da, mă acuzau că încurajasem și organizasem o răzmeriță’. Am învățat să recunosc că acea liniște nefirescă din open space, mușchii încordați, mișcările rigide, nefirești, privirile plecate și ocolite sunt frica. Deși acea organizație nu mai există după atâția ani încă mai pot să mi-o amintesc și să o recunosc ori de câte ori o întâlnesc.”

Cazul pe care l-am descris nu e singular. Multe companii sunt prinse în pânza de păianjen a fricii, care le domină gândirea, modul în care iau decizii, stilul de leadership și cultura. Secretul multor lideri mondiali în epoca post-industrială este tocmai transformarea  modului de gândire, bazat pe libertate, nu pe frică!

Au trecut mai bine de zece ani și de atunci am avut privilegiul să descopăr că există o listă a organizațiilor democratice, care au în ADN-ul lor libertatea și nu frica. Aceste organizații sunt auditate după o metodologie dezvoltată de WordBlu, iar pe lista lor veți regăsi și organizații românești.

 

Democratic Design + Freedom-Centered Leadership = A Democratic Company

Când spui democrație, te gândești la niște cabine de vot, câțiva consultanți politici și ședințe la primărie. Când auzim ‘democrație’, ne gândim mai degrabă la politică.

Ce sunt, deci, organizațiile democratice și cum diferă ele de democrația ca sistem politic?

Democrația organizațională este un sistem de organizare întemeiat pe  libertate în loc de control. Este acel mod de design de organizație care amplifică potențialul uman – ca și oganizația ca întreg.

Conceptul “democrație” provine din grecescul “demos” și “kratein” ceea ce înseamnă “poporul conduce”. Astfel, democrația în general și organizațiile democratice sunt cam același lucru – permițând oamenilor să se auto-guveneze și să-și determine propriul destin. Ce este diferit este contextul în care operează: una în arena politică, cealaltă pe tărâmul organizațional.

După zece ani de studii și cercetări asupra fenomenului democratic din organizații, Traci Fenton și echipa ei de la WorldBlu au descoperit  zece principii pe care e bine să le cultivăm, care stau la baza democrației la locul de muncă.

Aceste zece principii pe care se sprijină organizațiile democratice pot fi puse in practică atât la nivel de leadership, cât și la nivel de individ:

  1. Scopul și viziunea. Organizațiile democratice caută întotdeauna“nordul hărții”: au o direcție stabilită, știu pentru ce există (scopul) și ce își propun să obțină (viziunea);
  2. Transparență față de angajați privind sănătatea financiară, strategia, agenda curentă;
  3. Dialogul și ascultarea – se caută noi frecvențe conversaționale, care să înlocuiască monologul top-down și tăcerea importantă și rece a etajelor executive;
  4. Echitate și demnitate pentru toți, indiferent de rol, senioritate, contribuție
  5. Răspundere clară, roluri clare; nu se caută vinovatul, ci soluția
  6. Individual și colectiv –  sunt prețuite și recunoscute deopotrivă contribuția personală, cât și cea colectivă
  7. Alegere – organizațiile democratice oferă opțiuni și oportunități de alegere a rolurilor și contribuțiilor care au semnificație pentru angajați
  8. Integritatea este “numele jocului”: libertatea înseamnă disciplină, moralitate, etică;
  9. Descentralizare –  distribuția puterii se face în mod corespunzător către toți angajații;
  10. Reflecție și evaluare – înclinație către feedback, dezvoltare continuă, aplicarea lecțiilor din trecut pentru îmbunătățire continuă.

This inspired mindset allows us to think differently about the design of our workplaces, coming up with clear systems and processes that allow us to design more freedom-centered and democratic workplaces, untapping the full potential of employees. (WorldBlu)

Am vorbit prima oară in public despre organizațiile democratice în octombrie trecut, la Barcelona, unor specialiști internaționali de Organizational Design, în compania privilegiată a lui Paul Tolchinscky. Au fost interesați de modul în care principiile democratice (cei “zece pași spre democrație organizațională”) pot fi parcurși în propriile lor organizații și, mai ales, cum pot re-desena organizațiile care doresc să devină democratice.
“Privind înapoi cu mânie” regret pe de o parte, lipsa unui referențial ca WorldBlu, ori de câte ori am avut mai mare nevoie de el, căci oricare dintre principiile de bază ar fi fost un bun început de însănătoșire a culturii de organizație. Pe de altă parte sunt încântată de imensa oportunitate pe care o avem astăzi, de a testa și a aduce aproape practicile democratice în fiecare dintre companiile noastre.

Participă la Leaders Development Summit VIII!

(Text propus de Roxana Mocanu)

Leave a Reply